Exerciții de gramatică rusă pentru a te aduce cu un pas mai aproape de fluență

Gramatica rusă. De ce să o înveți?

Învățarea gramaticii ruse poate părea cea mai grea și plictisitoare sarcină atunci când începi să înveți limba. Majoritatea profesorilor de rusă ar începe să te învețe regulile de gramatică. De aceea, probabil nu ți-a plăcut să faci exerciții de gramatică rusă în școală. Nu te învinovățim. Și noi simțim la fel.
Deși nu este primul lucru pe care trebuie să-l înveți, cunoașterea gramaticii ruse are importanța sa, și mai devreme sau mai târziu va trebui să te ocupi de aceasta. Secretul este să urmezi cursuri menite să te învețe gramatică fără să fii nevoit să studiezi reguli interminabile. Cum? Absorbind regulile gramaticale de bază ale limbii ruse în timp ce asculți vorbitori nativi care poartă conversații reale. Așa învață copiii. La vârsta de 5 ani, copiii vorbesc deja limba maternă. Cum se poate întâmpla asta? Ei nici nu știu măcar ce este un verb la vârsta aceasta. Învățarea are loc deoarece își aud părinții vorbind. Aceasta este cea mai bună metodă și pentru tine. Exact în felul acesta abordăm și noi, la Mondly, învățarea gramaticii ruse, și astfel, milioane de oameni din întreaga lume apreciază aplicația noastră inovatoare. Ascultând vorbitorii nativi, vei cunoaște reguli avansate de gramatică rusă pe care să le folosești în conversațiile din viața reală, chiar dacă nu ai studiat niciodată regulile în sine.

Studierea gramaticii ruse

Exercițiile de gramatică rusă pot fi distractive

Exerciții de gramatică rusă

Te-ai gândit vreodată că îți poate plăcea învățarea gramaticii? Învățarea gramaticii ruse nu trebuie să fie nici plictisitoare, nici dificilă. Tocmai de aceea, lingviștii noștri de talie mondială au creat exerciții de gramatică rusă amuzante și prietenoase, astfel încât să te poți bucura de învățarea limbii ruse.
În aplicație, vei găsi 3 secțiuni diferite dedicate învățării gramaticii ruse online. Fiecare secțiune constă din 7 sau 8 lecții de gramatică care durează aproximativ 5 minute fiecare pentru a le finaliza. Fiecare lecție include exerciții de gramatică rusă în care citești, asculți nativii, scrii și vorbești. Bazate pe știință, exercițiile noastre sunt create special pentru a te menține interesat și pentru a face învățarea limbii ruse cât mai ușoară și distractivă.

Exerciții de gramatică rusă

Vino alături de 50 de milioane de oameni care învață gramatica rusă!

Aplicația Mondly pentru rusă
Aplicația Mondly pentru rusă
Aplicația Mondly pentru rusă
Mondly Reviews

1 000 000+ + Evaluări

Mondly a fost numit "Alesul editorilor" în Google Play și "Cea mai bună aplicație nouă" de către Apple.

Explore Mondly app in AppGalery

Exerciții de gramatică rusă pentru situații din viața reală

Gramatica rusă online

Credem că exercițiile de gramatică rusă ar trebui să te pregătească pentru conversațiile din viața reală. În școală, de obicei, erai obligat să memorezi conjugări, pronume și verbe. Această abordare face ca învățarea să fie dificilă și, chiar și după câțiva ani, s-ar putea să nu poți purta o conversație reală. Milioane de oameni din întreaga lume se află exact în această situație.
De aceea, experții noștri lingviști au pus la punct un cadru de învățare a limbilor străine în care poți exersa gramatica limbii ruse în mod natural, construind propoziții reale folosite în situații de viață. Comandă mâncare într-un restaurant. Poartă o discuție obișnuită cu un vorbitor nativ despre ziua ta. Explorează modalități de a discuta despre cărțile pe care le-ai citit. Toate acestea sunt exerciții de gramatică create în jurul anumitor teme care îți vor stimula învățarea.
Vrei să înveți anumite conjugări? Cu tabelul nostru de conjugări la cerere poți face clic pe verbe în timpul oricărui exercițiu și vei putea vedea conjugările acestora. Acum ai la îndemână timpul prezent, trecut și viitor. Ce este și mai important, în funcție de nivelul tău de gramatică, poți alege să înveți gramatica rusă pentru începători, intermediari sau să treci direct la exerciții avansate de gramatică rusă. Indiferent de nivelul tău de rusă, vei beneficia la maxim de studiul cu Mondly.

Gramatica rusă online

Știai?

Caracteristica definitorie a limbii ruse

Există doar 2 cazuri când rușii folosesc litere majuscule: la începutul unei propoziții și atunci când scriu un nume propriu, precum numele unei persoane sau al unui oraș. Spre deosebire de alte limbi, rușii nu scriu lunile cu literă mare (“январь” = ianuarie), zilele săptămânii (“понедельник” = luni), naționalitățile ( “францу́женка” = franțuzoaică) sau titluri formale ( “господи́н” = domn, “профе́ссор” = profesor).
Pentru a facilita învățarea limbii ruse, poți utiliza așa-numitul accent. Accentul arată asemănător cu accentele din franceză și, la fel ca în chineză, poate schimba total sensul unui cuvânt. De exemplu, “мука́” înseamnă făină, dar “му́ка” înseamnă tortură; “замо́к” înseamnă încuietoare, în timp ce “за́мок” înseamnă castel. Cuvinte precum cele menționate mai sus se numesc omografe. Aceasta înseamnă că sunt ortografiate la fel, dar accentul le dă un sens diferit. Deși acest accent este util pentru începători, el nu este folosit niciodată de nativii ruși în scris. Vorbitorii avansați de rusă înțeleg din context semnificația fiecărui cuvânt, fără a fi nevoie de accente.

Caracteristica definitorie a limbii ruse

Învățarea gramaticii ruse cu Mondly are beneficii reale

Gramatica rusă va părea ușoară și distractivă

Lingviștii noștri au creat exerciții de limba rusă care vor părea ca un joc. Rezultatul: vei absorbi gramatica rusă fără efort. În cel mai scurt timp, vei primi complimente din partea vorbitorilor nativi pentru abilitățile tale la rusă.

Învață limba rusă într-un mod inteligent

În loc să înveți cele mai dificile părți din gramatica rusă mai întâi, te purtăm printr-o călătorie a celor mai utilizate cuvinte și propoziții din limba rusă. Aceasta înseamnă că mai întâi începi să înveți ceea ce contează cu adevărat.

Învață rusa cu prietenii

Învățarea limbii ruse poate fi uneori copleșitoare. De aceea, noi am creat clasamente care te ajută să-ți menții motivația pe parcurs. Studiază limba rusă, concurând cu prietenii și cu lumea întreagă.

Pregătește-te pentru conversații reale în rusă

Fiecare exercițiu de limba rusă creat de lingviștii noștri de talie mondială are rolul de a te aduce cu un pas mai aproape de purtarea unor conversații reale. De aceea, noi am construit exerciții de vorbire pentru ca tu să exersezi gramatica rusă pe care o înveți.

Vino alături de 125 milioane de oameni care învață o limbă străină cu Mondly

Explorează o lume a limbilor străine